Adu-ți aminte de dragostea cea dintâi

„Dumnezeu îl caută și-l cercetează neîncetat pe om. Din veșnicie, Domnul așteaptă răbdător la ușa inimii omului și atunci când găsește o mică deschizătură, anume puțină smerenie și recunoștință, intră și prăznuiește împreună cu el. Cartea Apocalipsei numește această primă cercetare a harului «dragostea cea dintâi». Acesta este începutul călătoriei noastre împreună cu Dumnezeu și trebuie să ne îngrijim a umbla cu vrednicie pe această cale. […] Dacă vrem să ne reînnoim legătura cu Dumnezeu, suntem datori a ne aduce mereu aminte de clipa în care Domnul ne-a cercetat pentru prima oară cu harul Său. Părintelui Sofronie îi plăcea foarte mult acest verset, pe care îl repeta adeseori: «Adu-ți aminte de dragostea cea dintâi».”
p. 110

„Însuflat de râvna pentru Dumnezeu, omul înfruntă toate încercările. De nu vom lăsa să ni se stingă flacăra inimii, chiar și atunci când Dumnezeu Își retrage harul de la noi și îngăduie să gustăm moartea duhovnicească, vom sta neabătuți pe calea Domnului. Depinde numai de noi dacă moartea care ne amenință se va preface în izvor de viață sau ne va nimici în cele din urmă. Înfruntarea morții ne este însă de neapărată trebuință, pentru a fi cercată dorirea noastră după Dumnezeu. Dacă în ciuda amenințării morții rămânem neclintiți în hotărârea de a-L urma pe Hristos și de a săvârși cele pe care le-am învățat când harul era cu noi, atunci credința noastră se va arăta mai tare decât moartea și va birui lumea, după cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul (I Ioan 5,4).”
p. 171

— Fragment din: Adu-ți aminte de dragostea cea dintâi