Basket
- No books in the basket.
Subtotal:
£0.00
Isihasmul înseamnă biruința omului asupra patimilor sale, atunci când Duhul Se odihnește în cămara de nuntă a inimii lui. Este o nevoință ascetică cu caracter îndoit: pe de o parte, presupune dezbrăcarea și lepădarea de omul cel vechi, iar pe de altă parte, asumarea, îmbrăcarea și primirea plinătății omului celui nou. Nimeni nu va putea afla limanul cel neînviforat al isihiei dacă nu „a rămas mai întâi cu Hristos în încercările Lui”, dacă nu s-a suit pe Cruce împreună cu Domnul și nu a murit cu desăvârșire lumii, pentru a învia împreună cu Hristos și a deveni părtaș al plinătății vieții Sale.
£19.00
Dacă omul nu ia asupra lui crucea ascultării și nu-și atârnă întreaga viață de Dumnezeu, în al Cărui cuvânt crede, mintea nu se poate pogorî și sălășlui în inimă. Dar dacă credinciosul se supune cu desăvârșire și de bunăvoie cuvântului dumnezeiesc, mintea este înscăunată în inimă și împărățește peste toate mădularele lui. Numai atunci omul află tămăduirea. Punându-și mintea să stea de pază, asemeni unui străjer neobosit, el închide intrările inimii și se dăruiește unei singure și preasfinte lucrări: chemarea Numelui Domnului Iisus Hristos.
Prolog
Opriți-vă și cunoașteți
Principii fundamentale ale isihasmului
Renăscuți prin chemarea neîncetată a Numelui lui Iisu
Stăruind în chemarea Numelui Domnului Iisus Hristos
Cuptorul de foc al dragostei
Isihasmul și religiile orientale
Despre înșelare
Istorisiri din viețile nevoitorilor isihaști (I)
Istorisiri din viețile nevoitorilor isihaști (II)
Istorisiri din viețile nevoitorilor isihaști (III)
Istorisiri din viețile nevoitorilor isihaști (IV)
Istorisiri din viețile nevoitorilor isihaști (V)
Liniștirea minții și rugăciunea curată la Sfinții Siluan și Sofronie (I)
Liniștirea minții și rugăciunea curată la Sfinții Siluan și Sofronie (II)
Liniștirea minții și rugăciunea curată la Sfinții Siluan și Sofronie (III)
Epilog – Cuvântul care s-a născut din tăcere
Father Zacharias studied theology at the Orthodox Theological Institute of Saint Sergius in Paris and at the Aristotle University of Thessaloniki. He has lived all his monastic life in the monastery of Saint John the Baptist in Essex where he serves as a spiritual Father and minister of the word of God to his brethren and the people that come to him.