Merinde pentru monahi

„Sensul și țelul monahismului este, potrivit Părintelui Sofronie, dăruirea totală păzirii poruncilor dumnezeiești, așa încât ele să devină singura și veșnica lege a întregii noastre ființe. Această stare de îndumnezeire se vădește în desăvârșirea darurilor Duhului Sfânt și în «dragostea mai mare», care dau mărturie de cea mai deplină asemănare posibilă cu Hristos.
Calea monahală este prin urmare un dar al Duhului Sfânt. Ea păstrează pe pământ marea știință a Duhului care face cunoscută Calea Domnului, Cale care duce la plinătatea mântuirii. Monahismul face cu putință un chip de viețuire bineplăcut lui Dumnezeu. Viețuirea monahală este o ofrandă adusă lui Dumnezeu care dă slavă Numelui Său și iubirii Sale de oameni. Ea atrage harul dumnezeiesc care curățește inima și o pregătește să devină sălaș al Sfintei Treimi. Pe această cale, călugărul, prin împlinirea cum se cuvine a făgăduințelor monahale, devine conștient de lărgirea inimii. Această lărgire face din el un ipostas, un purtător al întregii zidiri: și cea dumnezeiască și cea omenească. În felul acesta monahul devine universal, iar universalitatea lui este pecetluită de rugăciunea pentru întregul Adam ca pentru sine însuși.

Păstrând necontenit lucrătoare în inimă energia harului, el se face purtător al preoției împărătești, slujind în duh la mântuirea lumii; devine un împreună-lucrător cu Dumnezeu la renașterea semenilor săi.”

Arhim. Zaharia Zaharou

— Fragment din: Merinde pentru monahi