
Icoanele pictate de Părintele Sofronie, stilul său pictural cât și concepția sa despre iconografie au un caracter foarte personal. Toate acestea reflectă calea sa unică și evoluția sa, pornind de la avangarda rusă din anii 1920, trecând printr-o perioadă intensă de căutări spirituale care l-au condus la Hristos, și culminând cu expresia iconografică a descoperirilor sale de o viață întreagă … Contribuția sa în iconografie este reîntoarcerea la esențial, redarea unui mesaj minimalist, concentrându-se pe elementele importante: persoana – și cea reprezentată în icoană, și cea care o privește, inspirând o relație vie între acestea.
Rugăciunea părintelui Sofronie este locul de întâlnire a două realități: Dumnezeul Cel Viu și viața acestei lumi. Tot astfel, în pictură, concepția sa era fundamentată pe ideea pătrunderii veşniciei divine prin contemplarea realității vizibile.
„Rugați-vă neîncetat în timp ce pictați! Rugați-vă ca să putem să-L vedem, să învățăm să-L cunoaștem pe Hristos. Rugați-vă Sfântului Ioan Botezătorul să ne ajute să-L vedem pe Hristos – el a fost cel mai mare dintre proroci, fiind primul care L-a cunoscut”
(Sfântul Sofronie)
€17.00
Ființa
Arta și viața Părintelui Sofronie
Only 7 left in stock
Only 7 left in stock
Secure payments
Ships worldwide
Free icon cards
Packed with care
Detalii carte
Cuprins
Mulțumiri
În căutarea Ființei
Ființa, neființa și abisul
De la abis la cunoașterea Ființei
Zugrăvind adevărata Ființă
Anexa B. Abisul, asceză și teologie
Fragmente (1)
Recenzii (0)
Be the first to review “Ființa”
Only 7 left in stock

Customer reviews
No reviews found