Pictura ca rugăciune

Arta are capacitatea de a mișca omul în străfundurile Ființei sale, de provoca în chip nemijlocit o experiență și un răspuns creatoare, cu anevoie de exprimat în cuvinte. Vocația de o viață a Sfântului Sofronie Saharov (1896-1993) a constat tocmai în împărtășirea acestei experiențe vii prin intermediul artei. Formarea sa artistică își are rădăcinile atât în Rusia țaristă, cât și în cea sovietică, unde, ca tânăr student, a fost influențat de scrierile lui Kandinsky despre dimensiunea spirituală a artei. Însă a simțit o chemare din ce în ce mai puternică spre viața duhovnicească și, după ce a lucrat o vreme ca portretist și peisagist la Paris, Părintele Sofronie a renunțat la pictură pentru a deveni monah în Sfântul Munte Athos. Câteva zeci de ani mai târziu, avea să se stabilească în Anglia și să întemeieze o mănăstire în ținutul Essex, unde s-a întors din nou la pictură, de această dată sub forma iconografiei, pentru a sprijini financiar obștea mănăstirii. În iconografia sa, el s-a bazat pe cunoștințele artistice dobândite anterior, pentru a exprima în chip unic bogăția vieții sale duhovnicești și a experienței sale monahale.
Cea mai mare parte a acestei cărți o constituie desenele pregătitoare, studiile, schițele pentru picturi murale și icoane pe lemn, urmate de picturile propriu-zise. Ultima secțiune a cărții cuprinde diferite lucrări de design concepute de Părintele Sofronie.
Monahia Gabriela

— Fragment din: Pictura ca rugăciune