Ecourile Duhului

„Viața veșnică” — așa cum spune Domnul Însuși — este cunoașterea adevăratului Dumnezeu (In 17, 3). Însă viața Lui este nesfârșită, iar noi, așa neputincioși cum suntem, atunci când ni se descoperă, abia dacă putem cuprinde cu mintea o mică parte a ei. De aceea, dumnezeiasca Pronie a rânduit praznice de-a lungul anului, ca popasuri unde ne întâlnim cu Domnul, ca ferestre prin care vedem lucrările mari și minunate ale Dumnezeului nostru, ca porți prin care pătrundem în prezența Lui.

Praznicele ne-au fost date pentru a ne aduce aminte de binefacerile primite de la Dumnezeu, pentru a-I mulțumi și a-L ruga să ne ajute pe calea Crucii care duce la mântuire. Ele ne-au fost dăruite ca să biruim pustiirea uitării de Dumnezeu și urâciunea lipsei de recunoștință.

Praznicele Bisericii nu sunt o repunere în scenă teatrală a unor evenimente din trecut, ci o pomenire vie în rugăciune. Pregătindu-ne pentru fiecare sărbătoare cu pocăință și smerită aducere de mulțumită, atragem harul, care ne face părtași unor evenimente veșnice în Duhul Sfânt.