
Cuviosul Siluan Athonitul
$26.00
În toamna anului 1892, un tânăr țăran pe nume Simeon, din provincia Tambov, a ajuns la Muntele Athos. Deși era fără de carte și neștiutor în înțelesul obișnuit al cuvântului – în ce privește învățătura, se putea lăuda doar cu două ierni petrecute la școala din sat – printr-o neobosită strădanie lăuntrică a dobândit o trăire personală a creștinismului deopotrivă cu aceea a multor Părinți asceți din primele veacuri.
Sfântul Sofronie a mers la Muntele Athos în 1925, devenind acolo, la Mănăstirea Sfântului Pantelimon, secretarul Cuviosului Siluan, ale cărui scrieri erau creionate în litere greu de citit, fără formă clară, pe bucăți de hârtie neregulate.
In stock
In stock
Secure Payments
Shipping Worldwide
Free Icon Cards with every Order
Packaged with Care
CUPRINS
Cuvânt înainte
 Predoslovie
PARTEA ÎNTÂI
 VIAŢA ŞI ÎNVĂŢĂTURA STAREŢULUI SILUAN
 Ι. COPILĂRIA ŞI ANII TINEREŢII
 Glasul Maicii Domnului – Răstimpul armatei – Călătoria la Părintele Ioan din Kronstadt – Sosirea la Muntele Athos şi intrarea în Mănăstire – Începutul ispitirii – Domnul se arată tânărului începător, Fratele Simeon – Trei feluri de nevoitori în viaţa duhovnicească – Simţământul păcătoşeniei şi pocăinţa Fratelui Simeon – Ce este păcatul?
ΙΙ. NEVOINŢE MONAHALE
 Pierderea harului – Sfatul Stareţului Anatolie – A doua mare ispită şi a doua Dumnezeiască povăţuire: „Ţine-ţi mintea în iad, şi nu deznădăjdui” – O nouă treaptă a vieţii duhovniceşti – Revenirea harului şi rugăciunea pentru lume
III. CHIPUL ŞI CONVORBIRILE STAREŢULUI
 Chipul şi firea Stareţului – Convorbirile stareţului: cu Părintele Stratonic – Cu Părintele Veniamin – La masa iconomilor – Cu arhimandritul misionar – Cu tânărul student, despre libertate – Cu un monah, despre duhovniceasca luptă – La gater – Cu Părintele V. – La Părintele Diadoh
IV. ÎNVĂŢĂTURA STAREŢULUI
 Pentru cunoaşterea voii lui Dumnezeu – Pentru ascultare – Sfânta Predanie şi Scriptura – Despre Numele lui Dumnezeu – Gândurile Stareţului: despre plante şi animale – Pentru frumuseţea lumii – Pentru slujbele bisericeşti – Pentru asemănarea omului cu Hristos – Pentru căutarea lui Dumnezeu – Pentru legătura cu aproapele – Unimea lumii duhovniceştii şi măreţia Sfinţilor – Pentru duhovniceasca vedere a lumii – Pentru cele două chipuri ale cunoaşterii lumii – Pentru însemnele harului şi ale înşelării – Gânduri despre libertate – Pentru legătura personală a omului cu Dumnezeul personal – Pentru iubirea de vrăjmaşi – Deosebirea binelui şi a răului – Calea Bisericii – Pentru deosebirea dintre iubirea creştină şi dreptatea omenească – Convorbirea cu Părintele Spiridon pentru rugăciunea neîncetată
V. PENTRU LINIŞTIREA MINŢII ŞI RUGĂCIUNEA CURATĂ
 Pentru cele trei chipuri ale rugăciunii – Pentru desfăşurarea gândului – Lămurire dogmatică şi ascetică a lucrării minţii – Cea dintâi poruncă a lui Hristos: a iubi pe Dumnezeu din toată mintea şi din toată inima, ca temei al liniştirii minţii – Experienţa veciniciei – Începutul vieţii duhovniceşti: lupta cu patimile
VI. PENTRU FELURILE ÎNCHIPUIRII ŞI LUPTA CU EA:
 Patru feluri ale închipuirii
VII. DESPRE STRĂVEDERE ŞI CHIPURILE EI
VIII. PENTRU DUMNEZEIASCA LUMINĂ NEZIDITĂ ŞI FELURILE CONTEMPLĂRII EI:
Pentru nepătimirea după asemănarea lui Dumnezeu – Calea firească spre nepătimire – Pentru întunerecul sustragerii
IX. PENTRU HAR ŞI PENTRU CONŞTIINŢA DOGMATICĂ NĂSCUTĂ DIN EL
X. ÎNCERCĂRI DUHOVNICEŞTI:
 Omului, cu Dumnezeu nu totdeauna îi este uşor – A vieţui cu Sfinţii, de asemeni, nu totdeauna este uşor – „De nu este har şi în trup, se poate ca omul să nu poată purta mucenicia pentru Hristos” – O minunată cercetare – „Asprimea” cercării.
ΧΙ. Lămurire asupra descoperirii «ŢINE-ŢI MINTEA ÎN IAD, ŞI NU DEZNĂDĂJDUI»
XII. PENTRU CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ȘI LIMITELE PUTINȚEI FĂPTURII:
 Despre puterea și însemnătatea rugăciunii pentru lume – Neadevărul gândului privind „slăbiciunea” Creștinismului – Puterea Sfinților și calea lor „contrarie” – Creștineasca luptă cu răul – „Legea” vecinicei vieți în cele două porunci – Cuvântul de pe urmă – Criteriul universal al adevărului – Văditul paradox al vieții creștine
XIII. SĂVÂRŞITUL STAREŢULUI
XIV. Câteva mărturii după moartea STAREŢULUI
ÎNCHEIERE
PARTEA A DOUA
 SCRIERILE STAREŢULUI SILUAN
 Predoslovie
I. Tânjirea după Dumnezeu
 II. Cuvânt pentru rugăciune
 III. Pentru smerenie
 IV. Pentru pace
 V. Pentru har
 VI. Pentru voia lui Dumnezeu și libertate
 VII. Pentru pocăință
 VIII. Pentru cunoașterea lui Dumnezeu
 IX. Pentru dragoste
 X. Sântem fiii lui Dumnezeu și asemănători Domnului
 XI. Pentru Maica Domnului
 XII. Pentru Sfinți
 XIII. Pentru Păstori
 XIV. Pentru monahi
 XV. Pentru ascultare
 XVI. Pentru războiul duhovnicesc
 XVII. Pentru gânduri și pentru înșelare
 XVIII. Tânguirea lui Adam
 XIX. Istorisiri din experiențe trăite, și despre unele întâlniri și convorbiri cu nevoitori
 XX. Gânduri, sfaturi, cugetări ale nevoinței
ANEXE
 Scrisoarea Patriarhului Ecumenic către Arhimandritul Kyrill
 Hrisovul proslăvirii Cuviosului Siluan Athonitul
 Sinaxar
 Troparele și condacul Cuviosului Siluan Athonitul
You must be Signed in to post a review.
In stock
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Alina Tufa (verified owner) –
This book is neither a mere biography nor a collection of sayings of an ascetic. It is a living testimony, a unique spiritual document written by the one who personally knew Elder Silouan, became his disciple, and, even more, lived in the same spirit.
This is not a book to be read superficially. It calls the heart to open, the mind to be silent, and the soul to be taught. It is not an easy reading, but it is one of those books which, once read with humility, can irrevocably change a person’s life.
Thank you so much!