Cuvântări duhovnicești Vol. II

CUVÂNTAREA 1: DESPRE PROGRAMUL MĂNĂSTIRII
Programul mănăstirii: paza poruncilor lui Hristos. Tragedia egoismului şi biruirea lui. Zavistia ca semn al prezenţei egoismului în noi. Unimea duhului – cale spre mântuire. Despre ieşirea sa din lumea aceasta, şi strânsă legătura sa cu frăţia. Alegerea limbii pentru cuvântări. Cum să te apropii de Dumnezeu. Rugăciunea şi petrecerea în Dumnezeu, ca sens al monahismului.

CUVÂNTAREA 2: DESPRE MĂREŢIA CHEMĂRII LA DEPLINĂTATEA ASEMĂNĂRII CU DUMNEZEU
Cum putem împăca treburile de zi cu zi cu măreţia chemării. Pentru personalismul dumnezeiesc şi omenesc. Însuşirea principiului ipostatic în monahism prin paza poruncilor. Pentru cuvântul lui Hristos şi mântuire. Îndatorirea noastră de a deveni sfinţi. Măreţia este în smerenie. Despre ieşirea de aci. Nu micşoraţi cuprinsul descoperirii lui Hristos. Pentru cea întreit-una asemănare cu Dumnezeu a omului.

CUVÂNTAREA 3: MULTI-IPOSTATICA UNIME A ÎNTREGULUI ADAM ŞI ÎNFĂPTUIREA EI ÎN VIAŢA MONAHALĂ
Testament: unimea mănăstirii în numele lui Siluan. Hristos se arată lui Siluan. Despre rugăciunea pentru întregul Adam ca pentru sine. Calea către rugăciunea atotcuprinzătoare. „Ţine-ţi mintea în iad”. Adam-omul – chipul unimii treimice multi-ipostatice, care se trăieşte în Liturghie. Pentru slujirea mănăstirii. Universalismul lui Hristos: în dragoste, iar nu în cunoaştere. Slujirea noastră celorlalţi este în unimea noastră. Cuvântul despre Dumnezeu – un ocean.

CUVÂNTAREA 4: PENTRU DARUL UNIMII, PENTRU OMUL ÎN LUMEA ACEASTA ŞI NAŢIONALISM
Mănăstirea noastră — dar de la Dumnezeu, în tânjirea după unimea multi-naţională. În Hristos nu este nici parte bărbătească, nici femeiască. Maica Domnului – cel mai înalt chip al lui Dumnezeu. Despre legătura dintre om şi lumea materialnică: săntem o parte din trupul întregului Adam. Felul nostru de a gândi, şi cel al lumii. Cum văd athoniţii moartea. Pe Hristos nu este nevoie să-L aperi: El este Stăpânul lumii. Suferinţa creştinilor – secerişul sfinţilor. Naţionalismul evreiesc şi adevăratul Messia. Întâmplarea cu Hananeianca din Evanghelie şi mărturisirea lui Petru în Kesaria.

CUVÂNTAREA 5: POMENIREA MORŢII, CUVÂNTUL LUI HRISTOS ŞI ASEMĂNAREA CU DUMNEZEU
Pentru pomenirea morţii. Moartea – rodul păcatului. Hristos a „stins” păcatul lui Adam. Pentru urmarea lui Hristos şi a cuvântului Său. Rugăciunea şi Liturghia ca viaţă vecinică. „Dacă cineva este în Dumnezeu, acela nu are nevoie să citească din cărţi”. Împărtăşirea noastră este prin rugăciune. Pentru paza conştiinţei faţă de lucruri.

CUVÂNTAREA 6: MONAHISMUL – EXPERIENŢA CUNOAŞTERII LUI DUMNEZEU ŞI A VIEŢII ÎMPREUNĂ
Alegerea vieţii – monahismul ca Liturghie. Monahismul – credinţa în viaţă, iar nu în moarte. Rugăciunea pentru un bolnav, cum „l-a trăit pe Dumnezeu”. Pentru experienţa cunoaşterii lui Dumnezeu. Monahismul ca pomenire a lui Dumnezeu şi viaţă în El. Înaintea feţei morţii. Viaţa în monahism – slujirea Liturghiei. Pentru viaţa împreună. Păcatul lui Adam. Omul nu este un calculator. Însuşirea noilor veniţi (despre albine).

CUVÂNTAREA 7: ASCULTAREA ŞI CELELALTE CĂI ALE PROPĂŞIRII DUHOVNICEŞTI
Pentru deplinătatea atinsă şi începutul fără de început. Pentru căile învăţăturii duhovniceşti. Pentru ascultare. Pentru nepătimire. Dragostea dumnezeiască. Semnul ajungerii la Dumnezeu – lărgirea fiinţei. Chipul lui Dumnezeu – multi-ipostatica unime. Ascultarea duce la „EU SÂNT”. Pentru paza poruncilor. Energia învierii este în credinţa noastră: despre „aşteptare” şi „deznădejde”. Despre „înalta tensiune” şi „relaxare”.

CUVÂNTAREA 8: DOMNUL S-A SUIT PE GOLGOTHA SPRE A MÂNTUI PE TOŢI
Noi săntem însoţitorii lui Hristos, urmând răstignirii Lui pe Golgotha pentru întreg Adamul. O clipită a fost vedenia lui Hristos de către Cuviosul Siluan şi Cuviosul Serafim, dar calea noastră este treptată. Pentru pocăinţă şi lărgirea viziunii propriului păcat ca al lui Adam. Pentru îndulcirea de a fi ascultător în mănăstire. Pentru îndoita calc a bucuriei întru Dumnezeu şi a suferinţelor lui Hristos. Pentru încordarea rugăciunii bisericeşti (nu relaxarea). Însuflarea atârnă şi de Dumnezeu, şi de noi înşine. Pentru calea către asemănare-îndumnezeire.

CUVÂNTAREA 9: PENTRU ÎNŢELESUL PĂCATULUI, AL POCĂINŢEI, AL ASEMĂNĂRII CU DUMNEZEU, AL RUGĂCIUNII ŞI AL CELORLALTE PROBLEME ALE NE VOINŢEI
În mănăstire ni se subţiază înţelegerea fiecărui păcat. Pentru pocăinţa celui ce boleşte. Ţelul nevoinţei: asemănarea cu Dumnezeu în reacţiile noastre. Cuvântul „din-afară-mişcat”. Pentru Rugăciunea lui lisus. Pentru felul cum trebuie să se rostească. Pentru semnul crucii. Situaţia practică a mănăstirii. Pentru însuflarea ce niciodată se împuţinează. Pentru „atotcunoaşterea” înfumurată, lumească, şi cunoaşterea plină de smerita-cugetare, creştină.

CUVÂNTAREA 10: PENTRU LUPTA CU GÂNDURILE. CRUCEA CĂLUGĂRIEI ŞI OSÂRDIA ÎN CELE ALE MÂNTUIRII
Cum trebuie monahii să se întâmpine unul pe altul. Trebuie să ocolim contactele fizice. Lupta cu gândurile pătimaşe. Mănăstirea: cea mai înaltă şcoală, dar însoţită de suferinţe şi prigoane. Cugetări pentru sfârşit şi pregătirea spre aceasta. Dacă vom fi nepăsători faţă de propria mântuire, şi Dumnezeu va fi nepăsător faţă de ea.

CUVÂNTAREA 11: DESPRE MOŞTENIREA LUI SILUAN, DESPRE NEVOINŢA VIEŢII DE OBŞTE ŞI SFINŢENIE
Pentru cele trei sarcini ale Părintelui Sofronie. Deosebitul dar al Stareţului Siluan. Care este firea descoperirii. „Cuvântul de pe urmă” al Cuviosului Siluan. Smerenia nevoinţei şi smerenia lui Hristos. Theologia şi adevărata experienţă duhovnicească. A trăi în pace unul cu altul cere nevoinţă. Pentru sfinţenie. Toate greutăţile se ivesc din pricina ignoranţei noastre.

CUVÂNTAREA 12: UNIMEA TUTUROR CA PORUNCĂ A VIEŢII
Pentru porunca lui Hristos: ca toţi una să fie. Însuşirea cuvintelor lui Hristos prin citirea Evangheliei. Despre nerăbdarea lui Hristos şi despre frecuşurile noastre. Ioan 12: 26 – fiinţare asemenea lui Dumnezeu. Pentru ultimele zile ale lumii. Atomizarea omenirii ca urmare a căderii lui Adam în păcat. Moştenirea morţii de la Adam şi a vieţii de la Hristos.

CUVÂNTAREA 13: PRIN ASCULTARE CĂTRE ÎNVIERE
Aşteptarea ca energie a învierii. Pentru neputinţa de a purta bucuria pascală. Aflarea moaştelor Cuviosului Serafim ca o chezăşie a învierii. Pentru calea către înviere prin răstignirea ascultării. Despre respingerea cuvântului lui Hristos. Răbdarea ca reacţie la un cuvânt neînţeles al duhovnicului, învierea este deja în noi sub forma credinţei. Răspunderea ascultătorului pentru cuvântul duhovnicului.

CUVÂNTAREA 14: PROBLEMA UNIMII BISERICII
Intipăriri rămase din convorbirea cu Vlădica N.: neputinţa de a da un răspuns logic la întrebările despre dezbinarea creştinilor şi prigoanele asupra lor. Rugăciunea pentru toţi, ca reacţie-răspuns la dezbinare. Pentru neputinţa de a jertfi viziunea noastră pentru unirea Bisericilor. Cearta cu Dumnezeu: judecă nu Tatăl, ci Fiul Omului. Prigoana asupra pravoslavnicilor – calea îngustă a deşertării lui Hristos însuşi. Paharul amar al dreptslăvitorilor.

CUVÂNTAREA 15: PUTEREA GÂNDULUI ŞI CUM SĂ-L STĂPÂNEŞTI
Gândul – o energie ce se răsfrânge asupra vieţii întregii mănăstiri. Pentru Filioque. Pentru stăpânirea gândurilor noastre spre a ne păstra mintea în Dumnezeu. Trăiţi-vă ca o singură familie. Răspunderea faţă de propriile gânduri chiar şi în vremea părăsirii de către Dumnezeu.

CUVÂNTAREA 16: PRINCIPIUL PERSOANEI „FAŢĂ CĂTRE FAŢĂ”, CA TEMEI AL NEVOINŢEI NOASTRE
Nevoinţa noastră: lupta împotriva morţii în Adam, pentru viaţa în Hristos, Care este Cel ce Este cu adevărat. Pentru temeiul personal al nevoinţei noastre – „faţă către Faţă”. „Cred” nu este o abstracţie, ci o cunoaştere personală a cărei sinteză se cuprinde în numele lui Hristos. Despre inimă. De la a sta personal înaintea lui Dumnezeu, până la înţelegerea întregului Adam. Căderea din credinţă din pricina progresului tehnic. Dezvoltarea noastră: nu prin exerciţii psiho-fizice, ci prin poruncile lui Hristos, spre a ne însuşi Viaţa Sa. Problema persoanei dezlegată în Evanghelie.

CUVÂNTAREA 17: DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU CA TEMEI AL CREDINŢEI NOASTRE
Dobândirea viziunii duhovniceşti: darul lui Dumnezeu primit pe calea urmării lui Hristos. Pentru însuflarea ce nu cunoaşte împuţinare. Arătarea lui Dumnezeu-Persoana lui Moisi. Asemănarea cu Dumnezeu, a deveni persoane – ţelul nostru de pe urmă. Legătura cu Dumnezeu — legătură a iubirii. Tăierea voii şi smerita slujire în mănăstire pregătesc spre a primi harul lui Dumnezeu. A trăi fără de păcat, după poruncile evanghelice, pregăteşte spre a primi descoperirea lui Dumnezeu. Calea Sfântului Stareţ Siluan către mântuire. Pentru dragostea şi unimea în Hristos. Pentru libertatea determinării de sine şi urmările căderii lui Adam. Arătarea lui Dumnezeu părinţilor noştri şi înaintaşilor – temeiul credinţei noastre. Absoluta stăpânire a lui Hristos a luat forma deşertării.

CUVÂNTAREA 18: CUM SĂ DEVII PERSOANĂ ŞI SĂ TRĂIEŞTI CA DUH PERSONAL
Facerea după chipul lui Dumnezeu este devenirea noastră ca persoane asemănătoare lui Dumnezeu. Înfăptuirea în noi a principiului personal prin viaţa după poruncile lui Hristos. Theologia academică şi cea fiinţială: ca stare şi ca rugăciune. Pentru pomenirea lui Dumnezeu la fiecare pas. Sarcină: a afla o expresie theologico-dogmatică a experienţei Cuviosului Siluan. Cum „să ţii mintea în iadul” şi al altor căi. Pentru asemănarea Cuviosului Maxim Mărturisitorul.

CUVÂNTAREA 19: CUM SĂ ÎNMULŢEŞTI RÂVNA DUPĂ DUMNEZEU
Cunoaşterea lui Dumnezeu prin Descoperire. Potenţialul persoanei în noi. „Să fie toţi una”. Cum vorbeşte părintele duhovnicesc? Cum să devenim „prea-asemănători” lui Dumnezeu. Cum să trăim unimea întregului om. Pentru cele trei naşteri. Pentru avantajele chinoviei. Pentru lupta cu gândul. Descoperirea ca temei al vieţii. Rugăciunea pentru întreaga lume ca expresie a persoanei.

CUVÂNTAREA 20: DESPRE DRAGOSTE, CUNOAŞTERE ŞI CREDINŢĂ
A cunoaşte este a iubi. Credinţa în înviere este energia ce încă de acum învie. Pentru pomenirea morţii.

CUVÂNTAREA 21: PENTRU LUPTA CU GÂNDUL
Pentru lupta cu gândul prin rugăciune. Lupta cu gândul – lupta pentru unimea obştii noastre. Osândirea de sine: de neapărată trebuinţă în legătura cu aproapele. În această luptă stă esenţa monahismului. Cele două rugăciuni pentru unime. Mănăstirea: casa „mea-noastră ”. „Ia aminte Ceriule”, ca manifestare a persoanei. Pentru faptul că suferinţa este de neocolit. Ectenia păcii şi Dumnezeiescul chip al tri-unimii.

CUVÂNTAREA 22: METODA LUPTEI MINŢII ÎMPOTRIVA PATIMILOR
Ce înseamnă cuvântul „cu post şi rugăciuni”. Unde „rătăceşte” mintea noastră? Fiecare lucru zidit îşi are chipul pătimaş. După învierea lui Hristos şi înălţarea, mintea noastră trebuie să fie cu El în Cer, după catapeteasma zilei a opta. Felul luptei: cu mintea. Noi urmăm lui Hristos cu mintea. Prin biruinţa asupra patimii se dobândeşte împreuna-petrecere cu Hristos. Paza minţii: cale simplă şi lucrătoare. Pentru lupta cu năvalele trupeşti. Biruinţa ca atingere a cumpănirii. Nevoinţa noastră: nu este psihologie. Neînţelegerea de către oameni a dumnezeieştii smerenii. Pentru smerenia lui Hristos: pilde din Evanghelie. Pentru experienţa cea mai presus de ştiinţă a Cuviosului Siluan.

CUVÂNTAREA 23: VECINICÎA ŞI VREMEA ÎN HRISTOS. PROBLEMA CALENDARULUI
Gânduri despre moarte. Noul Legământ vorbeşte despre vecinicie. Viaţa monahală ca întâlnire cu Dumnezeu faţă către Faţă. Despre rugăciunea din Ghethsimani ca rugăciune pentru întregul Adam. Hristos împreună-pătimea cu întreaga lume şi cu toţi. Monahismul ca împlinire a poruncii „Să vă iubiţi unul pre altul”. Neascultarea lui Adam – la rădăcina întregului arbore al omenirii. Dragostea cosmică în mica noastră obşte. Cum să atingi vecinicia. Pentru cuvenita gândire creştină. Despre stălcirea creştinismului. Despre lepădarea comuniunii din pricina calendarului. Vremea – condiţia fiinţării făpturii. Poruncile lui Hristos schimbă rânduiala vieţii noastre. Pentru înfăptuirea persoanei pocăinţa este de neapărată trebuinţă.

CUVÂNTAREA 24: IPOSTASUL CA STARE A OMULUI ÎNDUMNEZEIT
Hristos este Dumnezeu întrupat. Dumnezeu S-a descoperit ca Ipostas şi ca Fiinţă multi-ipostatică. Omul ca chip şi asemănare. Oglindirea lui Dumnezeu în făptura Sa. Pentru identitatea după har, iar nu după esenţă. Pentru neapărata împreună-lucrare („sinergie”). Pentru descoperirea de sine a lui Dumnezeu în poruncile Sale. Pentru porunca „învăţaţi toate neamurile”. Pentru rugăciunea ipostatică ce uneşte întreaga omenire.

CUVÂNTAREA 25: PENTRU A SE ÎNVĂŢA ÎNTRU SMERENIA LUI HRISTOS
Postul: vremea urmării lui Hristos. Rânduirea duhovnicească a vieţii lui Hristos: Kesăria, Thavor, Golgotha. Apostolii – martorii Dumnezeirii pe Thavor. Pentru a ne însuşi viaţa lui Hristos. Păharul lui Hristos – deşertarea Sa – este de neajuns omului. Săvârşitul lui Hristos, ca manifestare a Dum¬nezeieştii Lui smerenii. „Fiţi precum copiii!” De-biruinţă-purtătoarea deşertare şi smerenia lui Hristos sânt de neajuns. Smintire din pricina chipului de robie al pocăinţei noastre. Pilda Domnului şi smerenia Sa. Duhovnicii trebuie să se asemene lui Hristos în înjosirea Sa de Sine. Cu cât mai adâncă urmarea lui Hristos, cu atât mai limpede se arată în noi principiul ipostatic.

CUVÂNTAREA 26: PENTRU CELE TREI RĂSTIMPURI ALE VÂRSTEI DUHOVNICEŞTI ŞI DESPRE NAŞTEREA CUVÂNTULUI ÎN INIMĂ
Când cuvântul este insuflat de Duhul Sfânt. Pentru graiul expresiilor theologice. Pentru neapărata trebuinţă de a cunoaşte răstimpurile vieţii duhovniceşti. Calea creştinilor: asemănarea Cuvântului întrupat. Cele trei răstimpuri ale vieţii duhovniceşti. Marea shimă ca rugăciune pentru întreaga lume. Pentru Parthenie al Kievului. Pentru semnele răstimpurilor al doilea şi al treilea ale vieţii duhovniceşti. Pentru creşterea duhovnicească.

CUVÂNTAREA 27: MĂNĂSTIREA – ŞCOALĂ A MÂNTUIRII PRIN UNIME, ASCULTARE ŞI ÎNCREDERE ÎN DUHUL CUVIOSULUI SILUAN
Pentru măreaţa moştenire a Cuviosului Siluan. A deveni ucenicul Cuviosului Siluan este a cuprinde întreaga lume. Chip şi asemănare înseamnă a trăi viaţa lui Dumnezeu. Ţelul nostru: a deveni creştini până la deplina asemănare cu Dumnezeu. Pierderea însuflării este de neînlocuit. De la tabula rasa la mântuirea din moarte. A primi pe Hristos ca Dumnezeu este deja mântuitor. Zidiţi-vă viaţa prin dureri sufleteşti şi trupeşti. Pentru ascultarea şi încrederea în igumen. Pentru neînţelegerea între cei bătrâni şi cei tineri. Pilde ale unor neînţelepte dezbinări în frăţie prin săvârşirea ascultării. Pentru răbdarea igumenului. Mănăstirea ca o „trambulină” spre împărăţia Cerească.

CUVÂNTAREA 28: „LA AMINTE CERIULE, ŞI VOIU GRĂI”: POCĂINŢA ŞI APOFATISMUL
Pentru viaţa sub însuflarea Duhului Sfânt. Pentru înfrănarea minţii. Pravila începătorilor. Atingerea descoperirii harului. Pentru o viaţă fără de păcat. Când theologia devine cuprinsul rugăciunii. Rugăciunea pocăinţei: mai presus de cosmos. Trebuie a ne ţine mintea acolo – după catapeteasma zilei a opta. Pentru lupta cu patimile şi dumnezeiasca nepătimire. Cum să vorbeşti despre Dumnezeu? Despre smerenia dumnezeiască cea de nedescris. Pocăinţa universală ce îmbrăţişează întreaga istorie a omului. Învăţătura Cuviosului Siluan. Despre cum trăieşte persoana. Pocăinţa nu are capăt pe pământ.

CUVÂNTAREA 29: PENTRU LITURGHIE
Liturghia – simţământul de-biruinţă-purtătoarelor Paşti. Pentru prefacerea pâinii în Trupul lui Hristos. Viaţa după poruncile lui Hristos. „Cu moartea, moartea călcând”. Părintele Sofronie nu a cunoscut negrijania, din pricina deznădejdii. Pentru îndumnezeirea prin împărtăşanie. Fiecare liturghie – ceva nou. Pentru deosebitul adânc al Liturghiei Sfântului Vasilie cel Mare.

CUVÂNTAREA 30: PENTRU CEA LUI-DUMNEZEU-ASEMĂNĂTOARE LIBERTATE A OMULUI
Duhul nostru: făcut de Dumnezeu, iar nu de părinţi. Cereasca împărăţie se răpeşte printr-o mare nevoinţă. Dorinţa de a împărtăşi monahilor avântul său în zidirea mănăstirii. Cum să facem din această mănăstire casă de rugăciune. Despre experienţa libertăţii la Athos. Fiecare lucrare este un act liturgic. Pentru principiul persoanei şi Absolutul multi-ipostatic. Pentru energia libertăţii în noi. Pentru primirea vieţii fără de început. Dumnezeu Duh este. Despre cărţile fără experienţa cunoaşterii lui Dumnezeu. Noi ne trăim propria nimicnicie. Să ne păzească Dumnezeu pe calea cea dreaptă.