Omul cel tainic al inimii

„Suferința cumplită pricinuită de simțământul păcatului îi adună acum atenția minții în inimă. Și cu cât mintea rămâne mai mult în inimă, în rugăciune de pocăință, cu atât harul Duhului Sfânt întețește în om văpaia iubirii pentru Hristos, luminându-i mintea cu vederea Feței Sale. Și chipul cel blând și smerit al lui Hristos într-atât îi uluiește sufletul, încât se naște înlăuntrul lui o bucurie fără margini și nădejdea că moartea poate fi nimicită. În felul acesta omul se umple de însuflare, iar duhul său se ridică de la starea de zdrobire a inimii de mai-nainte.”

„Rezumând, am putea spune că trei sunt cheile care deschid ușa adâncului inimii: cercetarea învățăturii Evangheliei, chemarea Numelui Domnului și Sfânta Împărtășanie. Acestea trei descătușează energia ferecată în adâncul inimii. Cu această energie suntem înzestrați la Botez, însă o îngropăm prin viața noastră păcătoasă, prin nepriceperea și delăsarea noastră. Dar să scoatem la lumină comoara dumnezeiască tăinuită înlăuntrul nostru, prin întipărirea in minte a câtorva cuvinte dumnezeiești care ne insuflă în chip deosebit și printr-o mai arzătoare râvnă pentru Sfânta Împărtășire cu Trupul și Sângele lui Hristos. Și să nu încetăm a chema Numele Domnului nostru Iisus Hristos, Nume care ne-a fost dat prin descoperire de Sus, care este nedespărțit de Persoana lui Hristos și care poate, prin urmare, să ne împărtășească energia Lui mântuitoare.”